
Tehnica stencil în decorarea pereților
Postat de Anuca & Nicu pe Mai 16, 2014 in Blog | 0 comentariiÎncă o sâmbătă frumoasă, încă o provocare Deco Mondo. În același loc, Joy Club, ne-am adunat pe 10 Mai să descoperim tehnici de decorare a pereților. Placaj, carton, foarfece, culori, pensule și multe mânuțe dibace! Ce poate fi mai inspirațional de atât!
Tehnica stencil reprezintă o modalitate de a aplica o imagine – desen sau text – pe un suport (peretele) cu ajutorul unui şablon sau a unei măști (în engleză, stencil), decupate în prealabil. Pașii de realizarea a stencil-ului i-am descoperit alături de copii.
Ei au învățat că pentru a aplica un stencil pe perete avem nevoie de:
- o imagine
- un suport pe care să-l transformi în șablon
- o foarfecă sau un cutter
- vopsea
- o pensulă, un trafalet sau un burete
- bandă adezivă!
Și puțină creativitate – asta e musai!
Rezultatele – fără doar și poate incredibile!
Tips&tricks: Bucuria e cea mai simplă formă de recunoștință! (Karl Barth).
Vrei ca cel mic să își organizeze mai bine spațiul propriu, să îl păstreze mai multă vreme ordonat și să îl aprecieze? Înscrie-l acum la Deco Mondo – ateliere de design interior pentru copii!
Cu drag, cu spor, cu voie bună,
Anuca&Nicu!